Fetea(ACA): producţia de miere va fi compromisă în acest an. Este nevoie de un sprijin financiar pentru apicultori

Producţia de miere din acest an va fi serios afectată, din cauza condiţiilor meteo nevaforabile, şi va fi redusă cu 15-20%, faţă de anul trecut, însă preţul mierii nu va creşte, a declarat Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) din România.
„Anul apicol este unui ciudat. Răpită nu a răsărit din cauza secetei din toamnă şi iarna acestui an şi, unde a răsărit, s-a ofilit în timpul înfloritului. În unele zone s-a făcut foarte puţină miere la răpită, producţia nu s-a realizat nici în proporţie de 30-35%, undeva la 2-3 kg pe familia de albine, cantitate pe care nici nu merită să o extragi. La salcâm este cam acelaşi lucru. În zona de vest, la Valea lui Mihai, unde este un bazin melifer foarte mare, 70% a fost îngheţat. La fel la Caracal şi la Vâlcea, iar unde au fost puţine flori nu au secretat. În aceste condiţii, nici aici nu facem mai mult de 30% din producţia anuală. La tei, suprafeţele sunt mici şi mierea nu reprezintă nici 5% din producţia anuală. Nu avem nicio perspectivă, numai dacă ne salvează floarea soarelui, altfel producţia din acest an va fi compromisă şi estimez la această dată că va fi cu vreo 15-20% mai mică decât anul trecut, care nu a fost un an apicol bun”, a declarat preşedintele ACA.
Fetea: MADR ar trebui să acorde sprijin şi sectorului apicol
Preşedintele ACA a mai precizat că Ministerul Agriculturii ar trebui să acorde un sprijin financiar şi sectorului apicol, nu doar pe zona vegetală, pentru că aceste două sectoare merg mana în mână, iar apicultura este 100% dependenta de vegetal.
„ACA a făcut o adresă domnului ministru al Agriculturii (Adrian Oros – n. r.) încă din martie a acestui an să ne sprijine cu 3-4 lei pe kilogramul de miere – doar pentru cei care predau miere fiscalizat, nu pentru toată lumea – ca să îi stimulăm cumva, dar nu am primit niciun răspuns de trei luni de zile. Nu înţeleg cum poate să facă ceva pentru apicultura, în condiţiile în care noi depindem sută la sută de sectorul vegetal. Acestea merg mana în mână. Dacă te gândeşti la un sprijin pentru vegetal, trebuie să te gândeşti şi la un sprijin pentru albină. (…)Au venit acum ceva ploi şi vom vedea cum ne va ajuta floarea soarelui. În caz contrar, va fi un an compromis. Anul trecut a fost un an mai bun faţă de 2020, cel puţin până în prezent, dar am primit şi un sprijin de la MADR – 20 lei/familia de albine – şi am putut intra în iernare cu familiile de albine cât de cât pregătite”, a mai explicat Ioan Fetea.
Fetea: preţul nu poate creşte pentru că suntem invadaţi de miere din Ucraina
Preşedintele ACA a vorbit şi despre preţul mierii şi a explicat că acesta nu poate creşte, întrucât „ne inunda mierea din Ucraina cu 5-6 lei/kilogram” dar şi din cauza faptului că romanii nu sunt consumatori ai unor astfel de produse.
Pe de altă parte, Fetea s-a declarat nemulţumit de apariţia unui ordin de ministru prin care se reglementează acreditarea stupinelor de elită şi a celor de multiplicare, un ordin care a fost făcut în opinia sa “aşa, pe picior, la miezul nopţii”, fără consultarea asociaţiilor din sectorul apicol.