Cum sa faci peste 40.000 de euro din usturoi

Condiment, medicament, aliat de nadejde in lupta cu cancerul sau arma impotriva vampirilor si a spiritelor rele, usturoiul este nelipsit din orice gospodarie. Pe piata gasim din abundenta usturoi din import, astfel ca este loc suficient pentru cultivatorii locali.
Originar din Asia, cultivat cu succes in Egipt, usturoiul a devenit o emblema a statelor din jurul Mediteranei de-a lungul secolelor, datorita faptului ca se cultiva usor si are putini daunatori, iar bolile par sa-l ocoleasca. Studii recente arata ca usturoiul este o arma redutabila in lupta cu bacteriile, fungii sau virusii. De asemenea, ajuta la digestie, curata sangele de toxine si ii ajuta pe cei care sufera de calvitie.
Fiind rezistent la temperaturi scazute, usturoiul poate fi semanat toamna sau primavara devreme. Usturoiul prefera solurile nisipoase, care permit capatanii sa se dezvolte armonios. Inainte de semanare, terenul trebuie curatat de resturile vegetale. Daca este necesar, se poate aplica un erbicid. Dupa ce acesta isi face efectul, se aplica gunoi de grajd pe intreaga suprafata. La un hectar sunt necesare aproximativ cinci tone de gunoi de grajd.
Dupa aratura, se discuieste astfel incat terenul sa fie uniform. Usturoiul se poate semana pe brazde inaltate. Este necesara o cantitate de 800-1.000 de kilograme de capatani la un hectar, desfacute in catei. Cateii se seamana la o adancime de 2-3 centimetri, la o distanta intre plante de 3 centimetri.
Usturoiul nu are cerinte mari legate de apa si trebuie evitate baltirile, de aceea este necesar ca solul sa fie uniform. In schimb, sunt necesare 2-3 prasile, pentru indepartarea buruienilor. Inainte de recoltare (o zi sau cateva ore, in functie de cat de uscat e solul), udati usor cultura, astfel incat solul sa usor jilav, pentru a putea recolta mai usor.
Soiuri de usturoi aducatoare de profit
Mai putin de 10% din usturoiul disponibil pe piata romaneasca provine din productia interna. Restul este importat, astfel ca fermierii care se vor orienta catre cultivarea usturoiului pot obtine usor profit, insa veniturile cultivatorilor pot creste in functie de soiul ales. Pentru a face profit, trebuie cultivate soiuri cerute de consumatori. Printre acestea se numara soiurile Porcelain, Rocambole, Purplestripe sau soiul Elefant, pentru care clientii sunt dispusi sa plateasca aproximativ 7 euro pentru o cantitate de mai putin jumatate de kilogram de usturoi. Si varietatea Elephant se vinde bine, cu circa 4-6 euro pentru o jumatate de kilogram. De pe o suprafata de 4.000 de metri patrati se pot obtine peste 6,7 tone de usturoi, daca se folosesc seminte de calitate si se respecta tehnologia de cultura. La un pret mediu de 6 euro pe kilogram, rezulta venituri de peste 40.000 de euro.
In prezent, in Romania, se cultiva peste 100 de soiuri de usturoi. Printre acestea se numara usturoiul rosu de Romania, cunoscut mai ales in Statele Unite ca soiul Elefant. Capatana mare, formata din 4-6 catei usor de curatat, au facut din usturoiul elefant favoritul cultivatorilor americani. In Romania, usturoiul rosu se mai gaseste mai mult in Ardeal, locul lui fiind luat mai ales de usturoiul importat din China sau de soiuri ca Iujini, Strelet, Poliot cu tulpina florifera si Prichindel fara tulpina florifera, De Cahul, Din Bacau, De Bucovina.
Un alt soi romanesc este usturoiul Ager, recomandat pentru cultura timpurie de primavara, dar si in cultura de toamna. Usturoiul Ager are portul semierect, cu frunze de culoare verde cu pruina medie. Bulbul are marime medie (25-35 g) si, depozitat corespunzator, rezista bine peste iarna. Capatana este formata din 8-12 bulbili de marime medie si au pulpa alb-galbuie. Potentialul de productie este de 7-8 tone/ha, cu respectarea tehnologiilor specifice.
Un fermier din Neamt a importat din Coreea de Sud o tehnologie de prelucrare a usturoiului obisnuit, la temperatura si umiditate fixa, timp de 45 de zile, iar apoi devine negru. Usturoiul negru are proprietati de aproximativ 12 ori mai puternice decat acelea ale usturoiului comun. O capatana de usturoi negru costa peste 6 lei, adica este de 6 ori mai scump fata de cel obisnuit.
Un alt soi de usturoi cautat de maestrii bucatari este usturoiul creol. Desi se cultiva mai ales in zonele calde, uscate, care nu sunt propice pentru alte soiuri, usturoiul creol a dovedit ca se adapteaza relativ usor si altor conditii pedoclimatice. In schimb, usturoiul creol are de suferit de pe urma variatiilor anuale de clima, care le inhiba buna dezvoltare. Plantele cresc destul de mult in inaltime, fata de alte soiuri, iar tijele trebuie recoltate in timp util, altfel dimensiunea bulbilor va avea de suferit. Bulbii se matureaza destul de tarziu, de acea este mai bine sa fie recoltati mai spre finalul sezonului. Bulbii nu sunt mari, comparativ cu alte soiuri, insa, pe masura ce se adapteaza conditiilor pedoclimatice, de la o generatie la alta, isi maresc dimensiunea. Rotunzi si acoperiti de foite albe, lucioase, bulbii contin intre 4 si 14 catei de usturoi creol, dispusi intr-un singur strat in jurul axei centrale.
Usturoiul creol este apreciat pentru savoarea sa deosebita, dulceata, cu arome de pamant si nuante de mosc. Desi aceste caracteristici sunt cel mai des folosite pentru a descrie gustul si aroma usturoiului, iuteala variaza de „delicat” la „puternica”, ceea ce face ca acest tip de usturoi sa aiba un gust placut atunci cand este folosit in preparate fierte sau prajite, dar mai ales atunci cand este consumat in stare proaspata. Depozitat in conditii optime, usturoiul creol isi pastreaza caracteristicile si prospetimea timp de sase-noua luni sau chiar un an. In acest rastimp, usturoiul creol sufera, asemenea vinului, un proces de maturare care ii potenteaza savoarea. Usturoiul creol poate fi folosit cu succes la servirea pestelui si a fructelor de mare, a bamelor, carnii de pui sau supelor.