Atentie la pesticidele utilizate in tratamentele fitosanitare
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează, prin Autoritatea Naţională Fitosanitara, că a depistat produse de protecţia plantelor neconforme din punctul de vedere al conţinutului de substanţă activă.
Având în vedere că în perioada următoare se va deschide sezonul de tratamente fitosanitare la culturile agricole, Autoritatea Naţională Fitosanitara a organizat echipe de control la depozite şi unităţi fitofarmaceutice, de unde a prelevat probe şi le-a transmis spre analiză către laboratoarele de profil, astfel încât toţi deţinătorii de terenuri să poată beneficia de produse omologate de cea mai bună calitate.
Prin urmare, din 47 de probe de erbicide analizate, 8 dintre acestea au fost neconforme din punctul de vedere al conţinutului de substanţă activă. Totodată, au mai fost depistate raticide, a căror substanţa activa nu este omologata.
În urma acestor activităţi au fost aplicate sancţiuni conform art.31 din OG 4/1995 privind comercializarea şi utilizarea pesticidelor.
De aceea, în situaţia în care producătorii agricoli intenţionează să achiziţioneze produse de protecţia plantelor, aceştia sunt sfătuiţi să se adreseze oficiilor fitosanitare în a căror raza îşi desfăşoară activitatea, pentru a solicita toate informaţiile necesare despre firma care urmează să furnizeze produsele solicitate.
M.A.D.R.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rural




