MADR: fonduri europene pentru investiţii în pomicultura. Măsura se lansează în curând

Ministerul Agriculturii anunţa lansarea, în dată de 30 iunie 2020, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul submasurii 9.1a – „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, cu o alocare de totală de 1.985.644 euro.
Obiectivele submasurii 9.1a vizează îmbunătăţirea performanţelor generale ale exploataţiilor pomicole, o mai bună integrare pe piaţă a producătorilor primari, creşterea veniturilor producătorilor prin comercializarea în comun a producţiei, crearea şi promovarea lanţurilor scurte, precum şi respectarea standardelor comunitare de mediu şi climă, siguranţă alimentară etc.
Beneficiarii sunt grupurile de producători din sectorul pomicol, care se încadrează în definiţia IMM-urilor şi care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competenta înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014. Alocarea va fi destinată cheltuielilor rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii 5 ani şi suma maximă de 100.000 euro/an.
Detaliile cu privire la condiţiile de eligibilitate, tipul sprijinului şi principiile de selecţie le puteţi regăsi în Ghidul Solicitantului aferent submasurii 9.1 a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, care a fost aprobat şi este publicat pe site-ul www.afir.info.