S-a prelungit termenul de valorificare a producţiei pentru producătorii de tomate

În Şedinţa de Guvern din 24 mai 2018 s-a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate până la 15 iunie 2018. Decizia a fost luată în contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile desfăşurate în perioada februarie-martie 2018, care au afectat creşterea şi dezvoltarea răsadurilor precum şi replantarea acestora.
Programul guvernamental de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate se afla în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie. În acest fel, producătorii vor fi încurajaţi să obţină produse de calitate, competitive, furnizând tomate autohtone în perioada de extrasezon.
Numărul fermierilor care valorifica producţia în pieţe la această dată este de 2.154, dintr-un total de 11.987 înscrişi în program, ceea ce reprezintă 18% din total.
Reamintim condiţiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an:
Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp;
Să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată;
Să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror raza administrativ-teritoriala se afla suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.