Infiintarea unui solar de legume. Cateva sfaturi utile

Înfiinţarea unui solar de legume este o idee de afaceri pe care tot mai mulţi fermieri o iau în considerare. Posibilitatea de a obţine recolte bogate pe tot parcursul anului, riscurile scăzute dar şi măsurile de sprijin pentru o astfel de cultură îi determină pe tot mai mulţi agricultori să investească într-un solar.
Chiar dacă o astfel de cultură poate oferi o productivitate mai mare decât una convenţională, investiţia iniţială poate fi destul de însemnată şi necesită anumite cunoştinţe tehnice. Totuşi, costurile cu echipamentele şi cu procesul de construire a solarului pot fi amortizate rapid, după doar câteva recolte.
Construirea propriului nostru solar nu este o operaţiune complicată, ci poate fi realizată foarte simplu, atât timp cât avem la dispoziţie toate informaţiile necesare. Chiar dacă investiţia iniţială va fi una însemnată, aceasta poate fi amortizată rapid, după doar câteva recolte. Iată câteva aspecte de care trebuie să ţinem cont atunci când construim un solariu:
Izolarea termică a solariului
Izolarea termică a solarului este una din cele mai importante operaţiuni, care trebuie întreprinsă încă de la construirea spaţiului protejat. O izolare corespunzătoare a solarului va asigura menţinerea unei temperaturi constante pentru plante şi ne va ajuta să reducem costurile generate de sistemele de încălzire.
Specialiştii considera că sticla în strat dublu este cea mai eficientă metodă de izolare a serei, cu toate că este şi cea mai costisitoare. Pentru soluţii mai simple recomandăm plasticul de protecţie. Acesta are un preţ mai redus şi poate izola termic solarul sau sera noastră timp de 3 până la 4 ani.
Atenţie însă: operaţiunile de izolare dar şi alte activităţi din interiorul solariului şi nu numai trebuie întreprinse cu disciplină, pentru a preveni eventuale accidentari sau dezvoltarea anumitor boli de oase şi muşchi. Repausul constant dar şi hidratarea corespunzătoare sunt esenţiale pentru a ne menţine sănătoşi. Pe acest site găsim informaţii despre câteva afecţiuni des întâlnite la agricultori, şi anume hernia şi varicele.
Echipament de încălzire
Fluctuaţiile mari de temperatură sau o temperatură inconstanta în interiorul solarului nostru pot avea consecinţe dezastruoase asupra culturii noastre de legume. Chiar dacă uşor şi ieftin de construit, o sobă pe lemne nu reprezintă o soluţie pe termen lung şi nu va asigura o temperatură constantă în întregul solar.
De aceea, dacă dorim un sistem fiabil, economic şi eficient de încălzire, o centrală termică este soluţia ideală. Dotate cu diferite funcţii de automatizare digitală, aceste sisteme reprezintă o metodă optimă de încălzire atât pentru sera/solarul nostru cât şi pentru casa sau un spaţiu industrial.
Sistem de irigare
Asigurarea necesarului de apă a plantelor din seră sau solar este principala preocupare a fiecărui fermier. Totuşi, dacă ne dorim să obţinem producţii mult mai însemnate la fructe şi legume, trebuie să ţinem cont şi de calitatea apei pe care o folosim la irigare.
Temperatura apei este un alt aspect pe care trebuie să îl luăm în calcul. De regulă, temperatura apei folosită la irigaţii trebuie să fie egală cu temperatura solului. În cazul în care apa este mai rece sau mai caldă, plantele ar putea fi opărite iar acest lucru se va reflecta în productivitatea înregistrată de seră sau solarul nostru.
Tratamente potrivite pentru o seră/un solar
Aplicarea de fertilizatori şi erbicide este necesară chiar şi într-o seră sau în solar, chiar dacă spaţiul de creştere a plantelor este unul protejat. Totuşi, foarte mulţi fermieri sunt tentaţi să utilizeze substanţe convenţionale pentru acest proces, substanţe utilizate de regulă într-o grădină de legume obişnuită.
Chiar dacă acest procedeu nu este complet greşit, pentru a atinge productivitatea maximă în sera/solarul nostrum va trebui să utilizăm tratamente special concepute pentru spaţii protejate. De exemplu, înainte de plantarea răsadurilor este bine să utilizăm un dezinfectant de sol cu proprietăţi fungicide, insecticide, nematocide şi erbicide.